Emoții și visuri

Tocmai am încheiat primul meu an ca educatoare. Ce sentiment, ce trăire, câte emoții! 



A fost un an plin. Cu tot felul de experiențe, tot felul de trăiri, tot felul de lecții. Nu-mi e rușine să recunosc că au fost zile în care nu știam ce să fac, zile în care am plâns sau am vrut să renunț. Dar au fost atât de multe alte zile în care am zâmbit alături de copiii mei, am râs cu ei, ne-am jucat și am fost fericită să fiu acolo. Nu vorbesc de activități obligatorii, de lecții, de toate lucrurile pe care doamna educatoare trebuie să le facă. Vorbesc despre cât de multe am învățat despre mine, ca om, în acest an de activitate. Că nu știam că pot duce atât de multe lucruri la bun sfârșit și nici ce e aia responsabilitate nu îmi era prea clar. Vorbesc despre colegele minunate pe care le-am întâlnit. De la doamnele îngrijitoare, colege, până la doamna director. Toate, înainte de a fi colege cu mai multă experiență, au fost oameni, prieteni care mi-au oferit ajutor indiferent de situație. Și care nu m-au învățat doar cum să fiu o educatoare mai bună, ci m-au învățat mai întâi cum să fiu un prieten mai bun, o femeie mai puternică, un om mai corect. 
De la copii mi-am amintit cum e să fii pur și simplu fericit. Cum e să faci ceva doar pentru că îți face plăcere, cum e să vezi totul în jur bun și frumos. Câtă bucurie îți poate aduce un joc cu mingea în curtea grădiniței sau ce liniștitor e să asculți o poveste cu prinți și prințese și să crezi că poți fi unul dintre ei, măcar pentru un moment. Iar de la părinți am învățat recunoștința. 
Aștept toamna cu bucurie, cu emoție, cu visuri și planuri și, recunosc, cu puțină teamă. Pentru că, am auzit pe cineva spunând dacă nu mi-ar fi teamă, nu aș mai face asta

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Frici si slabiciuni

Pentru tine

Iubesc: