Postări

Se afișează postări din iulie, 2018

Emoții și visuri

Imagine
Tocmai am încheiat primul meu an ca educatoare. Ce sentiment, ce trăire, câte emoții!  A fost un an plin. Cu tot felul de experiențe, tot felul de trăiri, tot felul de lecții. Nu-mi e rușine să recunosc că au fost zile în care nu știam ce să fac, zile în care am plâns sau am vrut să renunț. Dar au fost atât de multe alte zile în care am zâmbit alături de copiii mei, am râs cu ei, ne-am jucat și am fost fericită să fiu acolo. Nu vorbesc de activități obligatorii, de lecții, de toate lucrurile pe care doamna educatoare  trebuie să le facă. Vorbesc despre cât de multe am învățat despre mine, ca om, în acest an de activitate. Că nu știam că pot duce atât de multe lucruri la bun sfârșit și nici ce e aia responsabilitate  nu îmi era prea clar. Vorbesc despre colegele minunate pe care le-am întâlnit. De la doamnele îngrijitoare, colege, până la doamna director. Toate, înainte de a fi colege cu mai multă experiență, au fost oameni, prieteni care mi-au oferit ajutor indiferent de sit