her wild soul

Sa fiu. Soarele. Vara. Marea, care de altfel e marea mea iubire. Prajiturile cu ciocolata si ciocolata simpla. Filmele si cartile la sfarsitul carora sunt alt om. Fotografiile care ma fac sa simt ceva. Muzica. Sa dorm. Sa fiu a lui. Ploile calde de vara. Noaptea. Cerul. Imbratisarile lungi si saruturile pe frunte. Sa stau singura. Diminetile de sambata. Apusurile - care intotdeauna ma fura si rasariturile - pe care niciodata nu ajung sa le privesc. Ochii si zambetul lui atat de calde si sincere. Florile de camp, ramurile de liliac si lalelele multicolore. Sunetul valurilor, care mereu ma linisteste. Sa iubesc. Brasovul. Linistea si sa vad oameni fericiti. Tatuajele care au o poveste. Sa gasesc lucruri pe care le credeam pierdute. Sa-mi vad cainele cum se joaca impreuna cu pisica. Sa mi se faca masaj. Surprizele si cadourile mici care inseamna ceva. Zilele calde de toamna. Dulceata de capsuni. Melodia lui preferata. Locurile in care inca nu am fost. Povestile oamenilor. Ciocolata calda

Am crezut ca intr-o zi buzduganul va lovi in usa mea si am sa ies sa te imbratisez. As fi vrut sa-ti revad calul alb. Mi-ai promis ca il voi calari cindva...Si acum cand in sfarsit as fi putut...Ne-ai lasat sa ratacim printe faruri de masini.... Mi-ai spus ca trebuie sa crestem mari si sa luptam cu toti zmeii din lume dar nimeni nu mai vrea sa lupte Fat Frumos...Oamenii nu au timp sa mai fie viteji...unii dintre ei spun ca viata e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care sa fie sigur ca a cistigat sau a pierdut...Mi-ai promis ca o sa ma inveti ce e onoarea Fat Frumos ...dar oamenii nu prea folosesc acest cuvint...nici in reclame nu l-am prea auzit...foarte rar prin filme dar mereu se gaseste cite unul care spune ca esti un prost daca ai onoare...Ai plecat si nu m-ai lamurit... In fiecare seara multi dintre noi ajungem in acelasi loc Fat Frumos...niste case mici...iar eu stiu sigur ca am fost in castelul tau cand eram mic...mi-ai spus ca nu pot sta mult pentru ca venea zmeul si treb

Follow my blog with Bloglovin Poate nu-ti vei aminti ce ti-au spus oamenii, dar cu siguranta iti vei aminti cum te-au facut sa te simti.       De la oameni nu ne raman cuvintele. Ne raman sentimentele, ne ramane felul in care ei ne-au facut sa ne simtim. Unii oameni vin in viata noastra ca o lectie, altii ca o binecuvantare.       Oamenii-lectii. Sunt acei oameni ce te-au ranit, cei care ti-au secat sufletul si te-au transformat in gheata. Nu-ti amintesti cuvintele care te-au lasat fara suflare, nici macar faptele nu le mai stii exact. In schimb iti amintesti atat de clar ranile provocate. Stii numarul noptilor nedormite. Stii cat de mult te luptai cu lacrimile. Iti amintesti golul din piept, care nu te lasa sa respiri. Odata, poate nu demult, i-ai iubit pe acei oameni. I-ai iubit, apoi i-ai urat. Acum doar le multumesti pentru lectii, pentru puterea pe care ai regasit-o in tine. Le multumesti ca au fost acolo candva, zambesti pentru amintirile placute si continui sa mergi mai