Frici si slabiciuni
Pentru că toți le avem, deși prea puțini suntem de acord cu ele. De multe ori nu le recunoaștem nici măcar când dăm nas în nas cu ele, ne e atât de teamă să ne confruntăm cu propriii demoni și pretindem că ei nu există, lăsându-i în tot acest timp să ne mănânce pe dinăuntru. Și, voila, ne comportăm ca niște bestii fără suflete.
Nu-mi cunosc fricile sau slăbiciunile pe deplin, poate dacă aș face-o, aș fi mai puternică, m-aș iubi mai mult și m-aș accepta fără să-mi doresc să mai schimb ceva. Poate ăsta e unul din micii mei demoni, pe care-l simt uneori cum își înfige ghearele pe dinăuntrul meu. Îmi e teamă de singurătate, de respingere, de tristeșe, de confuzie, de durere și lacrimi. Îmi e teamă de ele pentru că le-am trăit din plin. Am nevoie în permanență de confirmări, să mi se spună cât de mult sunt iubită, că e nevoie de mine, că nu sunt singură sau inutilă și multe altele. Probabil asta e cea mai mare slăbiciune a mea, iar dacă cineva mi-ar spune lucrurile astea, aș prefera să mor decât să recunosc. M-aș simți vulnerabilă și aș încerca să mă apăr, dar în următorul minut aș fugi într-o cameră, m-aș trânti pe podea și nu m-aș mai opri din plâns.
Nimănui nu-i place să i se descopere micii demoni, știm că sunt cele mai puternice arme împotriva noastră. Cu toții am prefera un pumn decât să ni se arunce în față, fără milă, tot ceea ne sperie și ne "slăbește". Preferăm întotdeauna să luptăm împotriva altora decât cu noi înșine, să ne învingem fricile și să devenim, în cele din urmă, puternici. E cea mai grea luptă și nu toți avem curajul să luăm parte. Nici eu nu sunt pregătită să mă lupt cu mine, dar sper că într-o i voi reuși.
Nu-mi cunosc fricile sau slăbiciunile pe deplin, poate dacă aș face-o, aș fi mai puternică, m-aș iubi mai mult și m-aș accepta fără să-mi doresc să mai schimb ceva. Poate ăsta e unul din micii mei demoni, pe care-l simt uneori cum își înfige ghearele pe dinăuntrul meu. Îmi e teamă de singurătate, de respingere, de tristeșe, de confuzie, de durere și lacrimi. Îmi e teamă de ele pentru că le-am trăit din plin. Am nevoie în permanență de confirmări, să mi se spună cât de mult sunt iubită, că e nevoie de mine, că nu sunt singură sau inutilă și multe altele. Probabil asta e cea mai mare slăbiciune a mea, iar dacă cineva mi-ar spune lucrurile astea, aș prefera să mor decât să recunosc. M-aș simți vulnerabilă și aș încerca să mă apăr, dar în următorul minut aș fugi într-o cameră, m-aș trânti pe podea și nu m-aș mai opri din plâns.
Nimănui nu-i place să i se descopere micii demoni, știm că sunt cele mai puternice arme împotriva noastră. Cu toții am prefera un pumn decât să ni se arunce în față, fără milă, tot ceea ne sperie și ne "slăbește". Preferăm întotdeauna să luptăm împotriva altora decât cu noi înșine, să ne învingem fricile și să devenim, în cele din urmă, puternici. E cea mai grea luptă și nu toți avem curajul să luăm parte. Nici eu nu sunt pregătită să mă lupt cu mine, dar sper că într-o i voi reuși.
Comentarii
Trimiteți un comentariu